Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă.
Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioși. În Europa sunt foarte puțini vulcani noroioși pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai mulți există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioși din apele Norvegiei, cei din mările Caspică și Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia și insula Trinidad din Caraibe.
O erupție actuală foarte gravă a unui vulcan noroios, care a avut loc la 29 mai 2006, are loc în estul insulei Java (Indonezia) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 km sud de importantul oraș Surabaya. Erupția s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 m³ de noroi pe zi.
În România, cea mai importantă locație este cea din județul Buzău. La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă și în alte regiuni ale României, precum Podișul Moldovei și Podișul Transilvaniei.
Declarată încă din anul 1924 monument al naturii, zona Pâclele Mari - Pâclele Mici (situata in apropierea comunei buzoiene Berca) este singurul loc din Europa in care pot fi văzuți vulcani noroioși, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia si in Australia. De altfel, Romania este o ţară - se pare - prielnică vulcanilor noroioși: astfel de fenomene se produc frecvent în Subcarpaţii de Curbura (în special in zona Buzăului), dar au mai fost semnalate, în ultimii 150 de ani, şi în alte locuri (lângă Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroioși erau numiți “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totuși, formele cele mai interesante de vulcani noroioși - şi cu dimensiunile cele mai mari - pot fi întâlnite în rezervația mixtă (geologică şi botanică) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare.
În zona Pâclelor Mici, pe o suprafață de aproape 10 hectare, se află cei mai mulți dintre vulcanii noroioși, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi văzuți vulcani deja formați, cu cratere în forma unor trunchiuri de con, având înălțimea între 2 si 8 metri, iar în varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pământ şi apă. Aceasta pare să clocotească, scoţând bulbuci provocaţi de gaze. Noroiul, adus din straturile din adâncimea scoarței pământești, este împins şi el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versanții acestora, sub forma unor pârâiaşe. Aceste mici râuri negricioase se usucă treptat, modificându-se astfel în permanenta peisajul. În acelaşi timp, se formează noi “cratere”, care au la început mărimea unui nasture.
Zi de zi, noroiul împins de gaze face ca aceste cratere să se mărească, întinzându-se unele către celelalte, până se unesc între ele, dând naştere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri. Marginile acestor cratere sunt foarte înşelătoare: deşi par solide şi sigure, numai anumite porţiuni sunt formate doar din noroi întărit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau rămânând încă umede pe direcţia lavei care se scurge încet.
La câţiva kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafață de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflaţi în centrul platoului. Diametrul fiecăruia dintre acești trei vulcani măsoară peste 100 de metri. “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte întinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare şi limbi lungi de noroi vineţiu, adesea amestecat cu şuviţe de ţiţei.
Doar câţiva copaci reuşesc să supravieţuiască - mai la depărtare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi şi acoperite de un strat gros de nămol solidificat. Totuşi, ca prin minune, pe acest tărâm neprimitor trăiesc două plante foarte rare: Nitraria schoberi şi Obione verrucifera - după denumirea lor ştiinţifică. Sunt plante halofile (adică se dezvoltă într-un mediu sărat, având de asemenea nevoie de săruri pentru hrană), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Pâclelor Mici a fost declarata rezervaţie naturală.
sursa: www.wikipedia.org
https://sites.google.com/site/photonature2010
5 comentarii:
Faină postare!Salutări din Dobrogea :)
@Ishtar: Mulţumesc :)
De mult imi tot propun sa ajung la vulcanii noroiosi....prezentarea ta m-a facut sa imi fac traseul pe acolo in drum spre litoral. Frumos de tot....felicitari pentru excelentele cadre!
@April: Mulţumesc! Să ajungi şi la tabăra de sculptură de la Măgura, este aproape şi ai ce imortaliza.
Imaginile surprinse imi dau sentimentul de inceput de lume... Cred ca asa a fost si atunci ! Felicitari pentru fotografii ! Foarte reusite!
Trimiteți un comentariu